Realizări mărețe

Au trecut 8 luni de când am venit cu nevastă, copil, chinchilă și mașină în Olanda. Fără job, cu școala pentru fii-mea aranjată verbal, și 2 săptămâni de rezervare la hotel. După cum ziceau neamurile și amicii, un pic cam nebun.

După 3 săptămâni de stat la hotel, care m-au cam cocoșat financiar și începuseră să mă deprime, ne-am închiriat apartament. Scump, dar nu mai scump decât camera de hotel, și cu siguranța mai confortabil. Cu marele avantaj ca ne-am putut înregistra la autorități. A fost greu, pentru că toți olandezii țineau musai sa aibă chiriași cu job, iar eu nu aveam. M-a costat chiria în avans pe 6 luni. Șoc și groaza la buzunare!

Job mi-am găsit după vreo 4 săptămâni. Primul interviu, telefonic, cu o firma de recrutare, l-am avut cam în 2 săptămâni. N-a mers mai departe, nu prea eram ce aveau ei nevoie. Al 2-lea interviu a fost cam în același timp. Am trecut de interviul cu firma de recrutare, am ajuns la al 2-lea interviu, cu păsăricile de la HR. Ălora nu le-a plăcut ceva la mutra mea. Nu știu exact ce, dar nu are importanță.

Al 3-lea interviu a fost cel cu noroc. Un job la care se cerea limba Olandeză. M-am băgat cu tupeu, și am întrebat-o pe șefa departamentului care angaja (deci nu pe aia de la HR) dacă e dispusă sa accepte mai multe calificări și experiența mai mare decât cea cerută, în loc de limba Olandeză. A fost dispusă, așa ca m-am trezit cu o ofertă pe masa, cam de 2 ori mai mare decât ma așteptam ca proaspăt imigrant. Dar la valoarea mea de piața. Da știu, sunt modest, dar am aproape 20 de ani de experiența, și vreun kil de calificări.

Ieri am semnat contractul pentru cumpărarea unei case. Cu bani de la bancă, pentru ca n-am o juma’ de milion de euro care ma încurcă prin conturi. În Iulie ar trebui să ne mutăm. O casă micuță, dar suficienta pentru o familie de 3+1. Într-un sat unde-s majoritatea olandezi, că am auzit ca imigranții îs nasoi :))

Aș zice ca ne-a mers ceva mai bine decât ne-am așteptat. Dar ne-a costat o halcă zdravănă din economii, a cerut ceva inconștientă și căpoșenie că trebuie sa reușim, iar întoarcerea în România nu este o opțiune acceptabilă.

Sigur, mai avem o grămada de chestii de făcut. Dintre care cea mai importantă ar fi învățatul limbii. Dar, încet încet, le rezolvam. Una câte una. Sănătate să fie, ca belele curg :))

Blondă cu țâțe mari, vând tractor!

Nu vând nimic, dar simțeam nevoia să mă laud. Și poate sa am ceva optimist de citit când nu mi-o mai merge la fel de bine.

Advertisements

Idee de roman Science-Fiction

Discutie cu fiica-mea:

– Tati, am de facut o tema la engleza. O idee roman SF. Poti sa ma ajuti?

– Pai hai sa ne gandim, despre ce ai putea sa scrii. Calatorii in spatiu, calatorii in timp, extraterestri…

– Ceva cu zombi?

– Nuuu. E vorba de SCIENCE fiction. Unde dracu e science aici ca a vorba numai de fiction, si ala de proasta calitate.

– Nu, eu vreau ceva cu coduri secrete, care descopera (bla bla bla…)

– Bai, e plictistor de iti vine sa te sinucizi. Nici macar n-am reusit sa aud toata propozitia, d-apai sa o mai si inteleg. Fii si tu ceva mai inventiva!

– Pai nu stiu!

– Uite, iti dau eu o idee. Uite, citeste asta despre furnicile zombi. O ciuperca care preia controlul furnicilor si le face sa se urce pe firele de iarba, pentru a fi mancate, iar in acest fel de pot raspandi sporii ciupercii. Gandeste-te la ceva similar.

– ???

– Uite, sa zicem ca niste ciuperci colonizeaza stomacul oamenilor, creeaza capsule cu spori in intestinul gros al oamenilor, apoi gaze puternice in stomac, ca sa traga oamenii basini.

– Aha. Si cu oamenii ce se intampla? Ca nu e nimic de speriat in povestea asta, doar ca oamenii se basesc. Si se basesc si fara ciuperci.

– Ahhh… Nu stiu? sa zicem ca gazele sunt asa de puternice ca le bubuie stomacul oamenilor???

A ras fii-mea, dar nu a ales ideea asta a mea. Ci alta, legata de traiul in case care sunt o aglomerare de fiinte vii. Cum ar fi, un sharpe pe post de WC, un animal cu stomacul rece pe post de frigider (si tre sa ii bagi mana in cur ca sa scoti mancarea) si niste licurici pe care tre sa ii gadili ca sa lumineze.

Temele is distractive!

Going Dutch

Eh, copiii mosului, multe s-au mai intamplat din mai si pana acum. Am ramas fara job, printre altele, ca proiectul a suferit de ejaculare prematura si s-a terminat inainte de vreme. Cu vreo 5 ani. Asa ca acum, ca sa scurtez povestea, sunt in Olanda. Unde, pentru a mi se asigura o integrare cat mai usoara, mi s-a ciordit bicicleta. Se pare ca asta e o traditie milenara olandeza, furtul de biciclete.

Partea cea mai amuzanta e ma asteptam sa mi se fure daca o lasam pe strada, legata de un stalp, sau ceva de genul asta. Dar bicicletele sunt intr-o parcare protejata de vreo 2-3 randuri de incuietori…

Asta e, acum trebuie sa imi caut o janghina de bicicleta de vreo 50-100 de euro, si sa investesc inca vreo 50E intr-un lant d-ala de legat vaca, si un lacat de neam prost.