Realizări mărețe

Au trecut 8 luni de când am venit cu nevastă, copil, chinchilă și mașină în Olanda. Fără job, cu școala pentru fii-mea aranjată verbal, și 2 săptămâni de rezervare la hotel. După cum ziceau neamurile și amicii, un pic cam nebun.

După 3 săptămâni de stat la hotel, care m-au cam cocoșat financiar și începuseră să mă deprime, ne-am închiriat apartament. Scump, dar nu mai scump decât camera de hotel, și cu siguranța mai confortabil. Cu marele avantaj ca ne-am putut înregistra la autorități. A fost greu, pentru că toți olandezii țineau musai sa aibă chiriași cu job, iar eu nu aveam. M-a costat chiria în avans pe 6 luni. Șoc și groaza la buzunare!

Job mi-am găsit după vreo 4 săptămâni. Primul interviu, telefonic, cu o firma de recrutare, l-am avut cam în 2 săptămâni. N-a mers mai departe, nu prea eram ce aveau ei nevoie. Al 2-lea interviu a fost cam în același timp. Am trecut de interviul cu firma de recrutare, am ajuns la al 2-lea interviu, cu păsăricile de la HR. Ălora nu le-a plăcut ceva la mutra mea. Nu știu exact ce, dar nu are importanță.

Al 3-lea interviu a fost cel cu noroc. Un job la care se cerea limba Olandeză. M-am băgat cu tupeu, și am întrebat-o pe șefa departamentului care angaja (deci nu pe aia de la HR) dacă e dispusă sa accepte mai multe calificări și experiența mai mare decât cea cerută, în loc de limba Olandeză. A fost dispusă, așa ca m-am trezit cu o ofertă pe masa, cam de 2 ori mai mare decât ma așteptam ca proaspăt imigrant. Dar la valoarea mea de piața. Da știu, sunt modest, dar am aproape 20 de ani de experiența, și vreun kil de calificări.

Ieri am semnat contractul pentru cumpărarea unei case. Cu bani de la bancă, pentru ca n-am o juma’ de milion de euro care ma încurcă prin conturi. În Iulie ar trebui să ne mutăm. O casă micuță, dar suficienta pentru o familie de 3+1. Într-un sat unde-s majoritatea olandezi, că am auzit ca imigranții îs nasoi :))

Aș zice ca ne-a mers ceva mai bine decât ne-am așteptat. Dar ne-a costat o halcă zdravănă din economii, a cerut ceva inconștientă și căpoșenie că trebuie sa reușim, iar întoarcerea în România nu este o opțiune acceptabilă.

Sigur, mai avem o grămada de chestii de făcut. Dintre care cea mai importantă ar fi învățatul limbii. Dar, încet încet, le rezolvam. Una câte una. Sănătate să fie, ca belele curg :))

Blondă cu țâțe mari, vând tractor!

Nu vând nimic, dar simțeam nevoia să mă laud. Și poate sa am ceva optimist de citit când nu mi-o mai merge la fel de bine.

Advertisements

Idee de roman Science-Fiction

Discutie cu fiica-mea:

– Tati, am de facut o tema la engleza. O idee roman SF. Poti sa ma ajuti?

– Pai hai sa ne gandim, despre ce ai putea sa scrii. Calatorii in spatiu, calatorii in timp, extraterestri…

– Ceva cu zombi?

– Nuuu. E vorba de SCIENCE fiction. Unde dracu e science aici ca a vorba numai de fiction, si ala de proasta calitate.

– Nu, eu vreau ceva cu coduri secrete, care descopera (bla bla bla…)

– Bai, e plictistor de iti vine sa te sinucizi. Nici macar n-am reusit sa aud toata propozitia, d-apai sa o mai si inteleg. Fii si tu ceva mai inventiva!

– Pai nu stiu!

– Uite, iti dau eu o idee. Uite, citeste asta despre furnicile zombi. O ciuperca care preia controlul furnicilor si le face sa se urce pe firele de iarba, pentru a fi mancate, iar in acest fel de pot raspandi sporii ciupercii. Gandeste-te la ceva similar.

– ???

– Uite, sa zicem ca niste ciuperci colonizeaza stomacul oamenilor, creeaza capsule cu spori in intestinul gros al oamenilor, apoi gaze puternice in stomac, ca sa traga oamenii basini.

– Aha. Si cu oamenii ce se intampla? Ca nu e nimic de speriat in povestea asta, doar ca oamenii se basesc. Si se basesc si fara ciuperci.

– Ahhh… Nu stiu? sa zicem ca gazele sunt asa de puternice ca le bubuie stomacul oamenilor???

A ras fii-mea, dar nu a ales ideea asta a mea. Ci alta, legata de traiul in case care sunt o aglomerare de fiinte vii. Cum ar fi, un sharpe pe post de WC, un animal cu stomacul rece pe post de frigider (si tre sa ii bagi mana in cur ca sa scoti mancarea) si niste licurici pe care tre sa ii gadili ca sa lumineze.

Temele is distractive!

Going Dutch

Eh, copiii mosului, multe s-au mai intamplat din mai si pana acum. Am ramas fara job, printre altele, ca proiectul a suferit de ejaculare prematura si s-a terminat inainte de vreme. Cu vreo 5 ani. Asa ca acum, ca sa scurtez povestea, sunt in Olanda. Unde, pentru a mi se asigura o integrare cat mai usoara, mi s-a ciordit bicicleta. Se pare ca asta e o traditie milenara olandeza, furtul de biciclete.

Partea cea mai amuzanta e ma asteptam sa mi se fure daca o lasam pe strada, legata de un stalp, sau ceva de genul asta. Dar bicicletele sunt intr-o parcare protejata de vreo 2-3 randuri de incuietori…

Asta e, acum trebuie sa imi caut o janghina de bicicleta de vreo 50-100 de euro, si sa investesc inca vreo 50E intr-un lant d-ala de legat vaca, si un lacat de neam prost.

Big game fishing

Unul dintre marile mere regrete, inainte de a ne muta din Croatia, a fost ca nu m-am dus la o partida de “big game fishing”. Adica alea unde te duci si prinzi toni de zeci sau sute de kile si alti mosntri de genul asta. Aveam impresia ca va fi o chestie super nemaipomenita, sa trec de la guvizii pe care ii prostesc din cand in cand la un astfel de monstru. Plus ca, de ce sa mint, steak-ul si tartarul de ton proaspat sunt grozave. Da’ nevasta are drept de veto la cheltuielile semnificative si l-a folosit cu succes cu ocazia asta, lasandu-ma sa visez cu ochii in soare.

Asta primavara, cand am reusit sa ajungem in Seychelles, am gasit, prin intermediul gazdei, un afacere buna: juma de zi – big game fishing si juma de zi plimbare pe insulele din jur, cu aceeasi barca. Tot pe la 500E. De data asta, motiunea a obtinut aprobarea nevestei, si s-a purces la treaba.

Pe la 5 dimineata asteptam nerabdator barca. Trage barca mai langa mal, o iau prin apa spre ea, colectionand si niste taieturi prin talpi cu ocazia asta, de la diverse scoici si melci si ce-o mai fi fost prin apa.

Ma sui in barca si ii dam bice. Ajungem undeva destul de departe, dar se mai vedeau inca insulele. Valuri de 2-3-4 metri, de stomacul incepuse sa protesteze. Si incepe maretul big game fishing.
Barcagii lasa 2 lansete tzapene in apa, cu ditamai momelile de plastic / cauciuc, si incep sa mearga cu barca, oarecum la intamplare. Remarca niste zburatoare la un moment dat, si schimba directia spre ele, ca momelile sa treaca prin apa in zona unde se zburataceau pasarile. Mi-am dat seama ca asa ghicesc astia pe unde ar fi pesti. Si s-a prins si primul peste: un tunetz albacore de vreo 3 kile.

Ei, asta a fost momentul in care mi-am dat seama in ce consta “big game fishing”, iar dezamagirea mea a fost maxima.
Pescuitul de genul asta consta in plimbarea cu viteza mica si cu lansatele in apa, cu momelile la 50-100 m in spatele barcii. Iar pestele se agata singur, ca prostu, fin’ca-i prost. Tot “pescuitul” consta in faptul ca iti pun in brau suportul ala de lanseta, ca sa nu iti dai cu manerul in oo, si mulinat pana aduci pestele in barca. Poate fi interesant, daca e un peste mare, caz in care pescuitul adauga si lupta fizica de a trage pestele aproape de barca.

La mine n-a fost mare lupta. Toti tonii pe care i-am prins aveau 2-3-4 kile. Fata de 100 ale mele, as zice ca n-a fost cine stie ce incordare.

Deci, dupa o plimbare de juma de zi, in care mi-a cam intors stomacul pe dos (dar fara sa dau la peste), si vreo 7-8 toni prinsi, ne-am intos la mal, sa le iau pe doamnele si domnisoarele din famile, pentru partea a 2-a a distractiei: cea cu plimbarea cu barca pe diverse insule si gratarul facut din captura. Sincer, asta mi s-a parut mult mai misto decat asa zisul “big game fishing”.

Ca atare, daca sunteti pescari unditari, d-aia care vreti sa simtiti cum musca guvidele si sa aveti satisfactia ca sunteti mai destepti ca pestele (asta nu suna foarte bine, recunosc), nu aruncati banii pe “big game fishing”, ca o sa plangeti dupa ei. Mai degraba va bagati la un “deep water fishing”, in care tii firul in mana si lasi plumbul pe la 30-40 de metri, care e mult mai distractiv, si in care se prinde o diversitate mai mare de pesti. Si chiar am prins in felul asta, si in Croatia, si in Grecia.

A fost mult mai distractiv pentru mine pescuitul langa vila, in apa de 1 metru, unde am prins suficient peste pentru 2 gratare.

I’m going through changes, again

Dupa o lunga pauza, va anunt ca inca vietuiesc.
Pana mea, iarasi schimbari masive in viata. Un job nou de cautat, iarasi mutat international. Eu ca eu, ca nu ma deranjeaza sa umblu ca tiganul cu cortul. Dar incepe sa fie foarte dificil pentru fiica-mea. Asa ca incep sa ma gandesc, la modul cel mai serios, sa ma linistesc si eu undeva. Poate in Romania (desi mai degraba nu, dar daca iese o chestie, vedem), sau cel mai probabil sa emigram pe bune undeva in Europa. Olanda, Irlanda, sau ceva prin nord. Habar n-am, dar e bun faptul ca (inca) putem alege. Ca nu stiu cat de mult mai rezista sandramaua numita Uniunea Europeana.

Acu sunt pe mare. Cine stie, poate pentru ultima data in viata, daca e sa ma linistesc. Un pic plictisitor, dar altfel, foarte fain. Inca imi place. Imi plac discutiile cu oameni din toata lumea, vorbitul despre politica, mancare, bautura sau frumusetile tarii. Cred ca asta o sa imi lipseasca, traind normal intr-o tara normala.

Asta e, mai vorbim, sa speram ca ceva mai des.
Bafta.

Fuck me, it’s my birthday!

Si acum, traditionalul “Fuck me, it’s my birthday!”

fm2

A mai trecut un an de zile. Destul de dubios. Cu plecat (din nou) din tara, cu ceva probleme de sanatate, cu mai putin timp si chef de scris pe blog.

Acum, daca problemele sunt pe cale de rezolvare (desi oricand shit can happen), sper sa am si mai mult timp (si chef) sa mai notez ceva pe aici.

Toate ca toate, dar am o mancarime in talpi, ceva de speriat. Daca in ultimii ani ma obisnuisem sa ma plimb de colo – colo, macar o data la cateva luni, acu ma zbat ca pestele pe uscat, de vreo 6 luni, pe la ciuhapi. Si am un dor de duca de numa numa. Sper sa mai vad ceva nou destul de repede.

Sincer, mi-e cam dor de satele vechi din Italia si Croatia, strazile pietruite, casele micute si cu flori multicolore, un aperitiv inainte de masa si un digestiv dupa, placerea simpla de a savura un pahar de Malvazia si un expresso, doar uitandu-te la trecatori.

Middle East-ul nu-i rau. Ai bani (ma rog, nu toti au asa multi), ai pe ce sa ii cheltui, dar parca ii lipseste sufletul.

S-auzim de bine si, sa speram, o sa am timp si chef sa scriu mai des.